Vreme neobişnuit de caldă la început de săptămână

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la această dată, informează ANM.

LUNI

ÎN ŢARĂ

În regiunile vestice şi nord-vestice cerul va fi noros, temporar va ploua, iar cantităţile de apă vor putea depăşi, cu totul izolat, 20…25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, ploi sau burniţă vor fi pe spaţii mici, iar dimineaţa şi noaptea, local, se va semnala ceaţă. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări pe parcursul zilei, în vestul, nord-vestul şi nord-estul ţării, unde (mai ales în Banat) la rafală se vor atinge, pe arii restrânse, 55…60 km/h şi la munte, unde pe creste vor fi viteze de peste 80…85 km/h. În rest, vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în estul Transilvaniei şi 21 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 4 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 1 grad.

LA BUCUREŞTI:

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la această dată. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi ceaţă, în orele dimineţilor. Vântul va sufla slab şi moderat.

MARŢI

ÎN ŢARĂ

Temperatura aerului va fi în scădere în jumătatea de nord a ţării, mai accentuată în nord-est, însă, în majoritatea regiunilor vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Valorile termice maxime se vor încadra între 4 grade în nordul Moldovei şi 18 grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade. Cerul va fi temporar noros şi va ploua slab, local în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi izolat în rest. În Carpaţii Orientali, mai ales la altitudini mari, pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul ţării. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

www.mediafax.ro

Comentarii