Vreme din ce în ce mai rea în Giurgiu. Trei coduri galbene pentru județ

Meterologii au emis, joi, o primă atenționare meteo pentru județul Giurgiu, atenționare ce vizează ploi însemnate cantitativ:

Cod galben de ploi însemnate cantitativ, începând de astăzi, 08 octombrie, ora 11:00 până mâine, 09 octombrie, ora 03:00.

În intervalul menționat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.”

Un al doilea cod galben – în vigoare până sâmbătă – anunță vânt puternic:

În perioada 8 octombrie, ora 11.00 – 10 octombrie, ora 03,00, în județul Giurgiu sunt prognozate intensificări ale vântului, care va ajunge, la rafală, la viteze de 55-65 km/oră.

La rândul lor, hidrologii anunță cod galben de inundații:

În perioada 08.10, ora 14.00- 09.10, ora 24.00 – atenționarea hidro cod galben pe râurile din bazinul hidrografic Argeș.

Comentarii