Un AUDI căutat în Finlanda, găsit de polițiștii de frontieră în Vama Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean bulgar care conducea un autoturism marca Audi, căutat de autorităţile din Finlanda.

În data de 27.03.2019, în jurul orei 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar D.D., în vârstă de 38 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi, fabricat în anul 2006.

În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Finlanda la data de 19.03.2019.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul de la un cetățean finlandez, în schimbul sumei de 1.300 euro și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 45.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.   

 Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Comisar șef de poliție Cazacu Danut

Comentarii