Ultima etapă de dezinsecţie aeriană din această vară demarează după Sfânta Maria

Pentru combaterea insectelor dăunătoare(țânțari, căpușe, etc) Giurgiu Servicii Publice, va organiza la finalul activităților de dezinsecție terestră, și acțiuni de pulverizare aeriană(etapa a-III-a).

Astfel, în perioada 16-26.08.2019, în intervalele orare 06.00-10.30 și 19.00-21.00, pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ teritorială a municipiului Giurgiu(intravilan și extravilan) se vor executa acțiuni de pulverizare aeriană(etapa a- III-a), de dezinsecție pentru combaterea insectelor dăunătoare.Aceste operațiuni de dezinsecție vor fi efectuate numai în cazul în care condițiile meteorologice permit acest lucru, altfel acțiunea va fi reprogramată.

Precizăm că în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerul Mediului nr.68/1992 privind unele măsuri pentru protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor cu pesticide, cu cel puțin 7 zile înainte de începerea tratamentului, asociațiile crescătorilor de albine vor fi anunțate în scris cu privire la data începerii și durata tratamentului, astfel încât aceștia să poată proteja familiile de albine prin închiderea stupilor în intervale de timp cât mai reduse cu putință, în caz contrar, Primăria Municipiului Giurgiu și Giurgiu Servicii Publice, sunt absolvite de orice responsabilitate.

Pentru dezinsecția aeriană se va folosi SOLFAC TRIO EC 200, substanță activă CYPERMETHRIN 47,89 g/l(5%), TETRAMETHIN 23,69 g/l(2,5%) și PIPERONIL BUTOXID 115,88 g/l(12,5%), omologată de Ministerul Sănătății, aceasta aplicându-se cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

După finalizarea acestei activități, de la nivelul solului se va acționa cu PESTSTOP PERM 25 CS, substanța activă PERMETRINĂ 250 g/l(23,6%), urmând a fi aplicată prin pulverizare cu aparate portabile(termonebulizatoare), cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.Acțiunea de dezinsecție terestră se va incheia pe data de 30.08.2019 – anunţă Primăria Giurgiu.

Comentarii