A treia zi de Crăciun – Sfântul Ștefan – istorie, tradiții și obiceiuri

Sfantul Stefan este sarbatorit de crestinii ortodocsi pe 27 decembrie.

Sfantul Stefan era de neam ales si provenea din semintia lui Avraam. In limba greaca, Stefan inseamna „coroana” si se refera atat la ravna de care acesta a dat dovada in a face cunoscuta lucrarea lui Iisus Hristos, cat si la faptul ca el, Sfantul, este primul dintr-un nesfarsit sir de martiri din lumea crestina.

Misiunea Sfantului Stefan era aceea de a demonstra ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci in Vechiul Testament. Datorita ravnei si credintei sale, Dumnezeu l-a invrednicit cu puterea de a savarsi minuni si de a arata semne mari in popor.

Avad harul divin al minunilor, care-i insoteau adesea propovaduirile, Sfantul Stefan a starnit mania evreilor, care l-au chemat la judecata in fata Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzandu-l de blasfemie, ca huleste si ca strica Legea lui Moise. Trebuie stiut ca, la acea vreme, blasfemia se pedepsea cu moartea.

In fata Sinedriului, Stefan si-a prezentat argumentele sale solide din scripturi cum ca Legea se implineste prin Hristos, adica prin Mesia, cel prezis de profeti, dar din pacate nu a reusit sa-i convinga pe judecatori. Stefan a fost alungat din cetate si lovit cu pietre.

Prabusit sub povara bolovanilor aruncati cu dusmanie asupra lui, Stefan a avut totusi puterea ca, inainte de a muri, sa ceara iertare pentru ucigasii lui: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta!”

Potrivit traditiei, este bine ca in aceasta zi sa ai in casa o icoana cu Sfantul Stefan, unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, pentru ca acesta ii ajuta pe cei bolnavi. Se mai spune ca icoana trebuie sfintita tocmai in aceasta zi.

Tot Sfantul Stefan ii ajuta pe cei care au un conflict cu alte persoane sa se impace cu acestea. De asemenea, nu este bine sa te certi cu nimeni in aceasta zi, pentru a nu fi pedepsit cu boli si greutati.

La slujba de Sfantul Stefan sunt pomeniti cei care au murit in imprejurari dramatice si se da de pomana celor care poarta numele sfantului.

Pe 27 decembrie este bine sa daruiesti o candela aprinsa sau o icoana cu Sfantul Stefan pentru sporul casei si pentru sanatatea apropiatilor.

Traditiile difera si in functie de zona. Astfel, in Muntenia se prepara Painicile lui Stefan. Acestea se fac dintr-un aluat precum cozonacul, se ung cu miere si au forma rotunda, amintind de pietrele cu care a fost ucis Sfantul Stefan.

In Bucovina, este ziua in care finii merg in vizita la nasi cu daruri si mancaruri.

Se mai spune ca in aceasta zi este bine sa se evite drumetiile in zonele de munte sau in locuri izolate, pentru a nu iti pune viata in pericol.

www.ziare.com

Comentarii