Transportul elevilor din județ – ”în vizorul” inspectorilor Direcției Județene de Transporturi

Un amplu control al inspectorilor instituției s-a derulat marți, 27 octombrie, pe raza municipiului Giurgiu, având ca scop verificarea modului în care societățile de transport rutier realizează serviciul public județean de transport persoane prin curse regulate.

A fost verificat, în special, modul cum se desfășoară transportul elevilor, din localitățile de domiciliu, la unitățile de învățământ din Municipiul Giurgiu.

După cum ne spunea Petrică Hărăniță, director al Direcției Județene de Transport, Administrarea Drumurilor Județene și Control Trafic, coordonator al activității de control trafic, în cadrul controalelor  s-a constatat faptul că nu se aplică prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 435/28.05.2020 privind procedura de decontare a cheltuielilor de transport al elevilor.

Această procedură stabilește că societățile de transport sunt obligate să transporte gratuit elevii, în baza unor documente de transport (abonamente, legitimații, carduri, etc.), pe care le vor emite, urmare a unei adeverințe de elev, emisă nominal, de unitățile școlare, fiecărui elev, care solicită asigurarea transportului. Decontul transportului se va face de către transportator, în luna următoare”, preciza directorul Petrică Hărăniță.

Pentru a beneficia de transport gratuit, pe durata cursurilor, elevii trebuie să depună, la începutul fiecărui semestru, la secretariatul unității de învățământ, o cerere prin care solicită eliberarea adeverinței care atestă calitatea de elev înmatriculat la respectiva unitate de învățământ. În baza acestei adeverințe, în care se menționează traseul de deplasare între cele două localități (de domiciliu și de școlarizare), operatorul de transport rutier eliberează gratuit documentul de călătorie (legitimație de transport/abonament/card/alt document).

Fac un apel către societățile de transport, pentru a respecta această procedură de a asigura transportul elevilor navetiști gratuit și în condiții de siguranță, pentru a nu se ajunge la sancțiuni, care se încadrează între 4000 și 6000 lei. Menționăm că Procedura de decontare a fost transmisă prin adresă fiecărei societăți de transport implicată în serviciul de transport județean de persoane și a fost publicată din timp și pe site-ul Consiliului Județean Giurgiu”, mai spunea directorul DJCADJCT Giurgiu.

De asemenea, directorul Petrică Hărăniță mai transmite rugămintea către unitățile școlare ca, pentru luna noiembrie, dacă nu au transmis adeverințe de elev prin care se solicită transportul gratuit, să o facă din timp, astfel că societățile de transport să poată emite documentele de călătorie elevilor.

Dacă apar situații de refuz, vă rugăm să fim informați, pentru a reglementa această situație cu transportatorii desemnați pe traseele respective”, a încheiat directorul Direcției Județene de Transport Giurgiu.

 

Comentarii