Tradițiile dăinuie în comuna Ogrezeni. Cum se pregătesc ogrezenarii de Sfintele Sărbători de Paști?

ogrezeni biserica

Amplasată în nordul județului Giurgiu, la doar 40 de km de Capitala țării, în comuna Ogrezeni trăiesc aproximativ 5000 de suflete. Tineri sau bătrâni, cu probleme mai mari sau mai mici toți își duc traiul cum știu ei mai bine. Ce este însă de remarcat la ogrezenari este faptul că țin foarte mult la obiceiuri, la tradiții, prețuiesc lucrurile sfinte, iar adulții au grijă pentru a crește o nouă generație de ogrezenari care să ducă  mai departe vestea despre această comună din apropiere de Capitala țării noastre. Ne amintim că în ultima săptămână întreaga comunitate de profesori, elevi și părinți au organizat cu sprijinul Școlii și al Primăriei un eveniment unic în județul Giurgiu: Târgul de Paști cu produse realizate exclusiv de elevi.

targ de paste ogrezeni

targ de paste ogrezeni foto 2

Comuna Ogrezeni din județul Giurgiu este locul unde tradițiile încă se mai păstreză. Dacă pașii vă vor fi purtați prin această comună giurgiuveană în zi de sărbătoare, veți vedea cum oameni simpli, de la țară, cu credința în suflet respectă tradițiile și obiceiurile învățate din moși strămoși. În toată Săptămâna Mare pe străzile din Ogrezeni au răsunat cântece religioase și slujbele ținute de preoții de la cele patru biserici pe care comuna le are.

Biserica “Sf. MC. Emilian de la Durostorum” din Ogrezeni

ogrezenari

Zarvă mare și agitație în aceste zile în comuna Ogrezeni. Dar nu pentru că vine campania electorală, ci pentru că oamenii nu au uitat să fie oameni. Dincolo de orice alte activități, tradițiile de Paști sunt la loc de cinste pentru ogrezenari, iar primarul Jipa a avut grijă să insufle valori și principii sănătoase de viață sutelor de copii pe care i-a luat cu el în celebrele excursii ce au făcut ca numele comunei Ogrezeni să ajungă vestit chiar și în orașul Unirii – Alba Iulia.

ogrezeni alba iulia foto
Fotografie cu elevii din Ogrezeni în excursie la Alba Iulia, iulie 2015

Tot în Vinerea Mare, primarul comunei, Jean Jipa, a convocat ședința de Consiliu Local a acestei luni (posibil ultima ședință din acest mandat întrucât începe în curând campania electorală) pentru a face un gest frumos pentru un tânăr de 26 de ani din localitate care avea nevoie de un scaun rulant întrucât nu se poate deplasa și care a fost astfel sprijinit.

consiliul local ogrezeni

Sfintele Paști se apropie, iar oamenii își doresc totul să fie făcut așa cum au învățat că se face: gospodinele să pregătească mesele îmbelșugate de bucate tradiționale, curțile și casele să fie curate-lună, iar sufletul să nu fie nici el uitat: participarea la slujbele de la biserică face parte din tradițiile pe care ogrezenarii le respectă cu sfințenie.

IMG_9446

Dacă în zilele obișnuite satele giurgiuvene par pustii fiecare locuitor fiind prins cu treburile sale, în Vinerea Mare îți era mai mare dragul să mergi la pas prin Ogrezeni și să vezi cum totul prinde viață. Bătrânii cu chipul ridat, dar senin și cu mersul lor agale se îndreptau către biserică pentru a lua parte la Denia din Vinerea Mare. În același timp, tot pe străzile din Ogrezeni, puteai zări cete de tineri zglobii ce mergeau și ei la biserică în grupuri de câte 4-5.

biserica din ogrezeni
Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Ogrezeni

Am vizitat și noi frumoasele biserici din Ogrezeni, din satele Bălășoieni și Hobaia și am rămas plăcut impresionați de atmosfera caldă și liniștită ce te învăluia imediat ce puneai piciorul în curtea bisericii. La țară oamenii nu au uitat de bunele maniere: nimeni nu se îmbrâncea, nimeni nu se uita urât, nimeni nu avea de comentat nimic, ci toată lumea participa în liniște la slujbă.

biserica adormirea maicii domnului ogrezeni

IMG_9467
Biserica ortodoxă cu hramul SF. Mucenic Gheorghe – Hobaia – interior

IMG_9455

IMG_9450

Foarte plăcut impresionați am rămas și ceea ce am văzut la Biserica Baptistă din Ogrezeni acolo unde oamenii asezați frumos în băncuțe cântau în cor alături de pastor. Din când în când citeau diverse pasaje din Biblie pe care le discutau împreună pentru a înțelege mai bine sensul profund al acestora. Atât creștinii ortodocși cât și creștinii baptiști se bucură fiecare de respectul și aprecierea întregii comunități.

biserica baptista ogrezeni
Biserica Baptista ”Nădejdea” din Ogrezeni
biserica baptista ogrezeni interior
Biserica Baptista ”Nădejdea” din Ogrezeni – foto interior

Ogrezenarii știu că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii, iar pacea și liniștea sufletească de care cei mai mulți locuitori ai acestei comune se bucură nu le va putea fi luată de nimeni.

biserica adormirea ogrezeni 2

IMG_9424

Comentarii