Teatrul „Tudor Vianu” – surpriză pentru bătrânii de la Onceşti, de Rusalii

Teatrul Tudor Vianu a susținut un spectacol la Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Oncești, luni, 17 iunie 2019, începând cu ora 16.00.

În această zi de sărbătoare religioasă, persoane vârstnice instituționalizate în acest centru, precum și persoane adulte cu dizabilități beneficiare de servicii sociale în locuințele protejate din localitatea  învecinată, Izvoarele, au avut ocazia să vadă un spectacol de teatru.

Recuziteri, montatori decor și electroacusticieni ai instituției teatrale au amenajat scena pentru spectacol în sala de mese a centrului, după care, timp de o oră și jumătate, cei 35 de spectatori au avut ocazia să vadă spectacolul “Mincinoșii”.

Din distibuție au făcut parte Abel Megyes și Cosmin Crețu, cărora le aparține și scenariul acestui spectacol de teatru și magie. Timp de o oră și jumătate, spectatorii au avut ocazia să vadă cum basmele orientale și pildele lumii arabe se întrupează într-un loc al imaginației și iluziilor. Reacțiile din sală au demonstrat că spectacolul a fost  bine primit de public, spectatorii apreciind acest spectacol inedit.

“De 3 ani, la sfârșit de stagiune, oferim câte un spectacol vârstnicilor din căminele din județ. Suntem recunoscători societății pentru ceea ce ne oferă iar acesta este modul nostru prin care dăm înapoi ceea ce primim”, a declarat Cosmin Crețu,  directorul Teatrului Tudor Vianu.

“Cu teatrul din Giurgiu avem, de câțiva ani, o frumoasă colaborare: persoanele vârstnice, persoanele adulte cu dizabilități și copiii beneficiari de servicii sociale în structurile aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu au acces gratuit la spectacolele de teatru susținute de Teatrul Tudor Vianu. Inițiativa de a susține  spectacolul de astăzi la Centrul pentru persoane vârstnice din Oncești aparține acestei  instituții teatrale, motiv pentru care adresez sincere mulțumiri tuturor celor implicați, pentru  bucuria oferită beneficiarilor de servicii sociale”, a declarat Dan Valentin Sima, director general al D.G.A.S.P.C. Giurgiu.

 

Denisa Cristescu

 Consilier Compartimentul Relaţii cu mass-media,  D.G.A.S.P.C. Giurgiu

 

Comentarii