Teatrul ”Tudor Vianu” anunță reînceprea cursurilor la ”Școala de teatru”

”După cum am anunțat încă de la sfârșitul stagiunii trecute, cursurile susținute de actorii noștri își schimbă formatul.

Astfel, ele vor deveni, începând cu stagiunea curentă, Cursuri educaționale și de dezvoltare personală susținute în formatul ”performing”.

Participarea la aceste cursuri se va face fără vreun test prealabil pentru cursanții anului I sau a celor sub 12 ani și pe baza unui test de aptitudini asumate pentru cei care au fost elevii noștri în anul/anii trecuți.

Taxa de participare la acest curs este de 10 RON/oră (excepție făcând cursanții care reprezintă cazuri sociale, discutate și aprobate de conducerea instituției), iar înscrierea se poate face în perioada 15 – 31 octombrie, la secretariatul teatrului.

Actele necesare – certificatul de naștere/buletinul și o cerere-tip, completată pe loc.

De precizat că, începând din acest an, la înscriere, participanții vor putea completa o listă cu opțiunile de profesori din portofoliul actorilor activi care și-au afirmat disponibilitatea în acest sens. Vă așteptăm cu drag!” – anunță reprezentanții Teatrului, pa pacina oficială.

Comentarii