Săptămâna Mare – simbolistica fiecărei zile

Ultima săptămână din Postul Mare este cunoscută de creştini ca Săptămana Patimilor sau Săptămâna Mare. Fiecare zi, începând de luni, după Florii, şi până sâmbătă, are o anumită semnificaţie.

Săptămâna Mare este perioada în care creştinii retrăiesc ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului. de aceea, postul devine mai aspru, iar slujbele care se ţin în biserici au o semnificaţie aparte.

Conform Sinaxarului din Triod (carte de cult folosită în această perioadă), în fiecare zi din Săptămâna Mare „ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului”:

Luni – ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.

Marţi – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne ţină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.

Miercuri – se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.

Joi – este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.

Vineri – se prăznuiesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Sâmbătă – prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea Sa la iad

În toată această perioadă, în biserici se ţin slujbe speciale, numite „denii”. Denia este o slujbă de dimineaţă care în aceste zile se face seara deoarece ar avea rolul transformării întunericului  în lumină.

”Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frică prea mare şi lipsă de fidelitate, etc. Pe de altă parte slujbele deniilor arată şi puterea pocăinţei”, scrie Ziarul Lumina, al Patriarhiei Române.

În primele trei zile din Săptămâna Patimilor, la slujba deniei se cântă un tropar (imn liturgic) anume: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui”.

Mai cunoscute sunt deniile din Joia Mare şi Vinerea Mare. Denia celor 12 Evanghelii este slujba din ziua de joi, iar cele 12 citiri din Noul testament vorbesc despre prinderea, judecata şi răstignirea lui Iisus Hristos.

A doua zi, în vinerea mare, în toate bisericile ortodoxe se desfăşoară denia Prohodului Domnului, o slujbă în care sunt cântate în imnuri, împărţite în trei „stări”, patimile, răstignirea, moartea şi îngroparea Mântuitorului.

www.adevarul.ro

Comentarii