Revin „Imaginile pe gramofon”

„Ploaia ne-a împiedicat să prezentăm duminică seara, publicului din cartierul Tineretului și zona Pasarelă, „Imaginile pe gramofon”, spectacolul cu parfum de epocă atât de îndrăgit și apreciat.

Vom încerca din nou sâmbătă seara, tot la ora 19,00, în Parcul Mihai Viteazu, să dăm viață personajelor care, în perioada interbelică, animau promenada și inspirau compozitorii: domnișori și domnișoare care se îndrăgosteau, se invidiau, se împrieteneau și se certau ….la fel ca acum.

Dacă meteorologii se înșală și vremea va ține cu noi, vă dăm întâlnire sâmbătă seara, la ora 19,00, să ne bucurăm împreună de „Imagini pe gramofon” în Parcul Mihai Viteazu” – anunţă actorii Teatrului „Tudor Vianu”.

Comentarii