Prin eforturile Direcției de Transporturi, toate drumurile județene erau practicabile, joi dimineață (video)

S-a lucrat ”la foc continuu” în noaptea de miercuri spre joi pe drumurile județene din administarea Direcției Județene de Transporturi, fiind mobilizate toate utilajele și întreg personalul.

Posted by Marian Mina on Wednesday, February 5, 2020

Iar rezultatul acestor eforturi a fost vizibil: joi dimineață – la finalul avertizării de cod portocaliu – pe toate aceste drumuri se circula, în condiții de iarnă.

Președintele Marian Mina nota, pe pagina sa oficială:

”Niciun drum judeţean din Giurgiu nu este blocat sau închis, la această oră, deşi am fost sub Cod Portocaliu de ninsori şi vânt puternic, de ieri, de la ora 17.00.

Echipele şi utilajele Direcţiei Judeţene de Transport, Administrarea Drumurilor şi Control Trafic din subordinea Consiliului Judeţean Giurgiu au acţionat continuu pentru deszăpezire!

Vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor şi celor care i-au coordonat pentru eforturile depuse, pentru că nu au avut timp de odihnă şi pentru că, iată, datorită lor traficul este deschis, la această oră, pe toate drumurile judeţene.

Se circulă, însă, în condiţii de iarnă!”

Comentarii