Primarul Marian Pătuleanu: ”Eu nu sunt creația nimănui decât a electoratului din Singureni”

Zvonurile spun că primarul din Ghimpați Costel Cărăpănceanu se visează șef de filială de partid și pentru aceasta iată că primarul din Ghimpați vine cu declarații șocanțe prin care susține că 14 primari sunt creația lui și deci fideli lui.

De cealaltă parte, declarațiile primarilor în cauză arată că primarul din Ghimpați își arogă merite care nu îi aparțin.

”Am văzut că dl primar Cărăpănceanu susține că eu sunt creația lui și vreau pe această cale să clarific lucrurile și să dezmint această falsă informație.

Eu nu sunt creația nimănui decât a electoratului din comuna Singureni care m-a votat. Atât. Oamenii de aici din comuna noastră m-au susținut și m-au votat.

Toate proiectele pe care le-am realizat după aceea în comună au fost făcute cu sprijinul dl președinte Bădălău și a dl președinte Marian Mina. Ei sunt cei care m-au susținut și la rândul meu mă mândresc că fac parte din echipa dumnealor și sunt și eu alături de ei”, a declarat pentru stirigiurgiu.ro primarul comunei Singureni, Marian Pătuleanu.

Comentarii