Președintele PSD, Niculae Bădălău, demontează toate acuzațiile ce i-au fost aduse în ultima perioadă

Prezent, recent, la Giurgiu, într-o conferință de presă, preşedintele PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău, a afirmat că acuzaţiile care i s-au adus în ultima perioadă, în contextul în care ar urma să ajungă într-un post de conducere la Curtea de Conturi, sunt nefondate.

„Au fost două mari acuzaţii în ultima perioadă în presă, una privind candidatura mea la funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi (…) şi alta că aş fi făcut puşcărie (…)

Există o decizie pe care o am cu mine în care spune foarte clar că în urma recursului formulat de Bădălău Niculae, sentinţa penală numărul 23 din 26 ianuarie 1988 este casată, asta înseamnă că pur şi simplu nu există.

Cei care au amintit aceste lucruri sunt nostalgici, eu nu-s nostalgic după justiţia comunistă, nici după vremurile alea, dar sunt obligat să lămuresc lucrurile astea faţă de oamenii care m-au ales.

Totodată am fost acuzat că am aprobat o lege care mi-ar facilita accesul la Curtea de Conturi. Acel proiect de lege la care am fost iniţiator este de acum trei ani, când nici nu bănuiam că o să fiu nominalizat sau acceptat la Curtea de Conturi şi am schimbat o singură frază în proiect, aceea că pentru a accede într-o funcţie de conducere poţi să ai studii juridice, economice sau inginereşti.

Consider că studiile juridice, economice şi studiile inginereşti sunt foarte corecte pentru acea instituţie şi acea lege este benefică şi pentru asta a fost adoptată şi în comisii şi în plenul celor două Camere, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor”, a declarat Niculae Bădălău.

În plus, senatorul giurgiuvean spune că în anul 2008 a absolvit şi o facultate de drept, având licență în acest domeniu.  De asemenea, activitatea în prefectură şi mandatele de parlamentar sunt considerate experienţă juridică, iar el are trei mandate de parlamentar şi patru ani în Prefectura Giurgiu.

În final, Bădălău a spus că a ajuns parlamentar ca urmare a susţinerii giurgiuvenilor şi dacă organizaţia judeţeană a PSD Giurgiu ar avea probleme de organizare, nu va pleca la Curtea de Conturi, ci va rămâne lângă oameni să îi ajute

Comentarii