Noi proiecte europene, în colaborare cu vecinii de la Ruse, aprobate de consilierii judeţeni

Consilierii județeni giurgiuveni s-au reunit miercuri, 11 octombrie, în ședință extraordinară. Au fost 19 puncte pe ordinea de zi, suplimentată cu alte opt proiecte de hotărâre. Cele mai multe dintre suplimentare vizează proiecte europene depuse în parteneriat cu bulgarii din Ruse – informează reprezentanţii CJ, pe pagina oficială a instituţiei.

Potrivit acestora, este vorba de proiecte care vizează investiții viitoare realizate în parteneriat cu vecinii bulgari, proiecte depuse în cadrul Programului Interreg V A România-Bulgaria 2014-2020.

Director în cadrul CJ Giurgiu Nicu Mardale a declarat, în plen, că autoritățile județene au pregătite șase noi proiecte ce vor fi depuse pe acest program. „Trei dintre acestea sunt pe Axa I, infrastructură de transport, unul este pe O regiune verde și aici avem Centrul Socio-Cultural de la Comana și alte două proiecte sunt pe O regiune sigură, proiect prin intermediul căruia dorim noi dotări pentru ISU Giurgiu. La acest moment, trebuie să aprobăm mai întâi documentațiile tehnico-economice aferente ce vor fi depuse ca anexe la cererea de finanțare”, a spus Mardale, precizând că cele pe transport vizează drumurile 412 A și DJ 601, dar mai este pregătit și un altul pentru dotarea Direcției Județene de Transport.

Consilierii județeni au dezbătut și votat mai întâi proiectele de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici și apoi, suplimentar, proiectele în ansamblu.

Este vorba despre proiectarea Centrului Socio-Cultural Comana- consilierii PNL s-au abținut-, proiectul denumit „Investiții pentru siguranța rutieră și îmbunătățirea conectivității între municipalitatea Ruse și județul Giurgiu la rețeaua de transport TEN-T”, cât și proiectul denumit „Coordonare, acces şi forţe comune pentru o regiune mai sigură”.

De asemenea, a fost votat proiectul denumit „Parteneriate pentru prevenirea dezastrelor pentru o regiune sigură”( în parteneriat cu Crucea Roșie Giurgiu, cea din Ruse, Universitatea și Clusterul de Business și Inovație din Ruse), dar și proiectele privind reabilitarea și modernizarea DJ 601 și DJ 412 A.
Toate acestea pot fi studiate pe pagina de Internet a Consiliului Județean Giurgiu, AICI: http://www.cjgiurgiu.ro/por…/giurgiu/…/portal.nsf/AllByUNID…

Comentarii