Noi măsuri pentru prevenirea extinderii coronavirusului. Este vizată activitatea din spitale, dar și transportul în comun din municipiu

La nivel național, se iau noi decizii. Una dintre acestea vizează activitatea din spitale și a fost comunicată oficial luni:

”Astăzi, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acțiunii, avizat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2(noul coronavirus), la nivelul unităților sanitare publice și private.

Astfel, începând de mâine, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate.

De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.

În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului și a permanenței personalului, prin introducerea activității medicale în regim de ture și gărzi, fără afectarea salarizării personalului.”

Pe de altă parte, și autoritățile locale anunță noi măsuri. Primăria anunță reducerea programului mijloacelor de transport în comun din municipiu:

”Având în vedere Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, planul de măsuri nr.1401/16.03.2020 și Hotărârea nr.10/16.03.2020, în perioada instituirii stării de urgență, în urma consultărilor cu operatorul de transport în comun, Liber Trans, Primăria municipiului Giurgiu a redus frecvența mijloacelor de transport în comun cu aproximativ 50%, după cum urmează:

 

  • Începând cu data de 03.2020 toate traseele, respectiv TRASEUL 1 (4Pietre-Port), TRASEUL 2 (Comat-CET), TRASEUL 3 (4 Pietre-șos. Alexandriei), TRASEUL 4 (Penitenciar-DAS), TRASEUL 5 (Kaufland-Drumul Fermei) se vor desfășura în intervalele orare 06:00-11:00 și 15:00-18:30 cu succedarea curselor la un interval de 60 de minute;

 

  • În intervalele orare 06:00-08:30 și 15:30-17:30, circulația de transport va fi desfășurată cu 6 microbuze;

 

  • În intervalele orare 08:30-11:00 și 17:30-18:30 circulația va fi desfășurată cu 3 microbuze;

 

  • ÎN INTERVALUL ORAR 11:00-15:00 CIRCULAȚIA CU MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN COMUN VA FI SUSPENDATĂ.

 

Menționăm că prin grija operatorului de transport public în comun, actualul orar va fi afișat în toate stațiile de îmbarcare-debarcare călători.

De asemenea, municipalitatea din Giurgiu a purtat discuții cu toate supermarket-urile din Giurgiu și a fost luată decizia de a acorda persoanelor în vârstă o atenție sporită în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente intervalul orar 09:00-11:00.”

 

 

 

Comentarii