MARIAN MINA: “Guvernul a tăiat din sumele alocate iniţial judeţulu Giurgiu! Banii pentru salarii ajung pentru încă două luni, apoi intrăm din nou în criză”

După ce, într-o şedinţă de săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o rectificare bugetară greşită, joi, Consiliul Judeţean a primit datele privind noile sume alocate judeţului.

Potrivit preşedintelui Marian Mina, aceste sume sunt cu 46.000 de lei mai mici decât cele alocate iniţial, ceea ce înseamnă că banii pentru salariile instituţiilor din subordinea CJ – inclusiv DGASPC – ajung pentru două luni.

“Vreau să trag un semnal de alarmă în acest sens, în special pentru angajaţii DGASPC, care trebuie să ştie că noi, Consiliul Judeţean, plătim salariile în funcţie de sumele primite de la Guvern şi, în aceste condiţii, este foarte posibil ca lipsa banilor să declanşeze o nouă criză.

În plus, potrivit datelor ce ne-au fost trimise, primăriile din judeţ nu au primit niciun leu pentru asistenţa socială şi persoanele cu handicap”, a declarat preşedintele CJ, Marian Mina, într-o recentă conferinţă de presă.

Comentarii