”Maratonul Dunării”, duminică, la Prundu

Este vorba despre o competiție de ciclism, la care este așteptată participarea a peste 600 de concurenți, iar jandarmii sunt cei care vor asigura măsurile de ordine publică:

Jandarmii giurgiuveni vor asigura duminică, 04 noiembrie a.c., măsurile de ordine publică pe timpul competiției de ciclism “Maratonul Dunării”. Evenimentul se va desfășura în comuna Prundu, între orele 08.00-17.00.

Startul competiției se va da la ora 11.00, punctul de plecare fiind stadionul din localitate.

Având în vedere faptul că organizatorii estimează participarea a aproximativ 600 de concurenți, echipajele Jandarmeriei vor monitoriza activitatea pe traseele de deplasare ale acestora, astfel încât evenimentul sportiv să se desfășoare în siguranță.

Jandarmii giurgiuveni recomandă participanţilor:

  • să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine;
  • să nu se implice în incidente care ar putea conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice;
  • să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
  • să solicite sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului 112, în caz de urgenţă.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul IJJ Giurgiu”

Comentarii