Lucrări de întreţinere şi reparaţii, asfaltări şi toaletări pe drumurile judeţene – obiectivele Direcţiei de Transporturi în această perioadă

Angajaţii Direcţiei Judeţene de Transporturi sunt implicaţi, în această perioadă, în mai multe tipuri de actvităţi, pe drumurile din administarea Direcţiei.

Potrivit directorului Marius Olteanu, în aceste zile se lucrează intens în zona de nord a judeţului, acolo unde se execută lucrări de întreţinere curentă pe DJ 401şi 401 B, dar şi în zona de est – DJ 412 (Colibași – Vărăști) şi DJ 412 A, pe tronsonul dintre Adunații Copăceni şi Mihăilești, pentru care a fost dat ordinul de începere a lucrărilor și a fost deja plătită garanția.

La finalizarea lucrărilor, va începe cosirea vegetației şi toaletarea copacilor de pe marginea drumurilor. Directorul Oltenu spune că cererile pentru toaletarea copacilor sunt definitivate, urmând a se întocmi documentația și a se emite o Hotărâre de Consiliu, pentru predarea masei lemnoase rezultate în urma acestor toaletări primăriilor respective.

În paralele cu lucrările de întreţinere curentă, se efectuează şi asfaltări. Este vorba despre lucrări pe DJ DJ 412 şi  DJ 601 E – unde licitațiile sunt aproape  finalizate, într-o săptămână, cel mult două, urmând a se semna contractul – şi DJ 503 A, care face legătura direct cu Drăgănești Vlașca.

?

“Suntem “în linie dreaptă” cu Drumul Județean 504, ce face legătura cu județul Teleorman, iar la Consiliul Judeţean este în procedură de licitaţie DJ 506 A, drum ce face  legătura între județul Teleorman și Toporu.

Avem câteva probleme pe DJ 401 B, unde, după realizarea cadastrului, s-a constatat că un kilometru de drum ( km. 325), este pe teritoriul județului Călărași. Aici  trebuie găsită o soluție legală, ca acest kilometru de drum să fie predat către Consiliul Județean Giurgiu, pentru a putea continua lucrările pe el”, spune directorul Marius Olteanu.

Acesta mai precizează că, tot în această perioadă, au fost realizate marcaje rutiere la treceri de pietoni în Mârșa, la solicitarea autorităţilor locale.

Pe de altă parte, directorul Marius Olteanu  precizează că achiziția utilajelor pentru Direcţia pe care o conduce este intrată în linie dreaptă, find aprobat bugetul în acest sens.

Ca de obicei, Direcţia de Transporturi se confruntă cu vechea problemă a furturilor semnelor rutiere, care, nu de puţine ori, dispar a doua zi după ce sunt montate, punând, astfel, în pericol siguranţa şoferilor care circulă pe drumurile judeţene.

 

Comentarii