Ironia sorții: șefa DSP – cea care a dispus ”arestarea la domiciliu” pentru președintele Marian Mina – confirmată cu Covid și internată în spital!

Anunțil este făcut- sec – de funcționarii DSP Giurgiu, într-un comunicat de presă oficial:

Ca urmare a confirmării pozitive cu virusul SARS-COV-2 a doamnei director a Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, în data de 29.07.2020, facem următoarele precizări:

  • doamna director a fost testată în data de 29.07.2020, la cererea dumneaei, după ce a prezentat o parte din simptomatologia bolii (durere în gât);
  • doamna director nu a fost contact direct cu nicio persoană confirmată pozitiv cu virusul SARS-COV-2; nu se cunosc împrejurările în care domnia sa s-a infectat;
  • ancheta epidemiologică este în desfășurare; vă vom face cunoscute rezultatele acesteia când va fi finalizată; toți contacții direcți care vor rezulta din anchetă vor fi plasați în carantină la domiciliu, conform legii;
  • în prezent doamna director este internată iar starea sa de sănătate este una bună;
  • pentru ca activitatea (capacitatea operațională) a DSP Giurgiu să nu fie periclitată, au fost detașate aici aproximativ 30 de cadre medicale de la cabinetele școlare din municipiul Giurgiu;
  • doamna director a DSP Giurgiu nu a fost prezentă fizic la sediul Instituției Prefectului Județul Giurgiu, în condițiile în care toate ședințele cu doamna prefect s-au desfășurat exclusiv în sistem online.”

Comentarii