Informare meteo: duminică ninge şi la Giurgiu

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de viscol şi ninsori moderate cantitativ pentru sudul şi estul Munteniei şi cea mai mare parte a Dobrogei, informarea fiind valabilă de duminică dimineaţă, de la ora 06.00 şi până luni dimineaţă, la ora 04.00.

Meteorologii avertizează că în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10-15 l/mp).

Se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Constanţa.

Vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.

Pe litoral rafalele vor depăşi 60-65 km/h, dar precipitaţiile vor fi mixte. (www.mediafax.ro)

Pentru judeţul Giurgiu, informarea meteo este emisă în intervalul 11 februarie, ora 6.00-12 februarie, ora 4.00, interval în care sunt aşteptate intensificări ale vântului şi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, moderate cantitativ (10-15 l/mp).

De asemenea, informarea meteo mai atenţionează că vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 km/h.

Comentarii