Direcția de Transporturi – lucrări în regie proprie pe DJ 504

Prioritatea acestei perioade este, pentru angajații Direcției Județene de Transporturi, Drumul Județean 504, acolo unde Direcția a început, deja – în regie proprie – lucrările de decopertare, urmând reprofilarea și pietruirea, pe sectorul dintre limita cu județul Teleorman și intersecția cu 504A.

După realizarea acestor lucrări, Direcția Județeană de Transporturi va asfalta drumul, folosind utilajele din dotare, achiziționate de Consiliul Județean Giurgiu.

Directorul instituției, Marius Olteanu, a declarat: „Este vorba despre patru kilometri de drum județean, care, în fiecare iarnă, ne dădea bătăi de cap, în sensul că, din județul Teleorman, de la Alexandria, mașinile de mare tonaj erau deviate pe acest sector. Astfel că s-a luat decizia să demarăm, în regie proprie, lucrările, folosindu-ne, așa cum vă precizam, de utilajele achiziționate de Consiliul Județean Giurgiu în ultima perioadă.

După finalizarea decopertării, dacă timpul ne va permite, vom începe, probabil, și lucrări de pregătire pentru asfaltare, pentru a putea face din acest drum județean unul care să suporte traficul greu”.

Acesta mai spune că, în această perioadă, Direcția de Transporturi se confruntă cu lipsa personalului, iar această problemă este imposibil de rezolvat – cel puțin momentan, în condițiile în care posturile vacante sunt blocate.

„Cu toate că există posturi vacante, nu le putem ocupa, deoarece sunt blocate; ne este destul de greu să ne descurcăm, dar sper că vom trece peste toate aceste neajunsuri…”, a mai declarat directorul Direcției Județene de Drumuri, Marius Olteanu.

Comentarii