Direcţia de Transporturi – lucrări de întreţinere pe drumurile din administrare

Şi luna iulie a fost una „plină” pentru angajaţii Direcţiei Judeţene de Transporturi, prezenţi pe majoritatea drumurilor din administrarea instituţiei.

Potrivit directorului Marius Olteanu, sunt executate mai multe tipuri de lucrări, în toate zonele judeţelui.

Astfel, în aceste zile se execută marcajele rutiere pe DJ 601, dar s-a lucrat şi se lucrează şi la plombarea mai multor drumuri judeţene: DJ 401A, DJ 601A, DJ 602 sau DJ 412A.

În paralel, continuă lucrările de refacere a acostamentului pe DJ 503, iar în perioada următoare – după ce se vor turna covoare asfaltice – se vor executa astfel de lucrări şi pe alte drumuri judeţene.

Nici problema vegetaţiei şi a arborilor de pe marginea drumurilor nu este neglijată, în această perioadă lucrându-se la tăierea plopilor bătrâni de pe marginea DJ 507, urmând ca o astfel de operaţiune să fie realizată şi pe DJ 503, pentru eliminarea arborilor ce ar putea pune în pericol circulaţia – a mai precizat directorul Direcţiei Judeţene de Transporturi, Marius Olteanu.

Comentarii