Din nou, ”contrafăcute” la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit articole textile şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 250 de mii de lei, pe care un cetăţean bulgar şi unul turc au încercat să le introducă ilegal în ţară, se arată într-un comunicat de presă emis marţi de ITPF Giurgiu.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acţiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport. Cu ocazia controlului amănunţit efectuat au descoperit în remorca unui camion şi în cala unui autocar, cantitatea totală de 1.176 articole textile şi încălţăminte, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute”, se arată în comunicatul de presă al ITPF Giurgiu.

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt doi bărbaţi, un cetăţean turc şi un bulgar, în vârstă de 34, respectiv 53 de ani.

Cetăţeanul bulgar a declarat că este angajatul unei firme de transport din Bulgaria şi nu avea cunoştinţă despre faptul că bunurile sunt susceptibile a fi contrafăcute, iar cetăţeanul turc a declarat că a cumpărat bunurile dintr-un bazar din Istanbul, Turcia, cu scopul de a le comercializa şi nu deţinea documente de provenienţă pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, s-ar ridica la suma totală de 250.200 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”.

Comentarii