DAN SIMA – noul director al DGASPC Giurgiu

Unul din punctele aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de luni, 9 iulie, a vizat numirea unui nou director – interimar – la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.

Ca urmare a votului consilierilor județeni, până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestui post, Dan Valentin Sima este noul director al DGASPC Giurgiu, fiind numit cu delegare pe o perioadă de 6 luni.

Noul director vine din sistem, acesta fiind consilier juridic în cadrul instituției pe care acum o conduce, până în septembrie 2008, iar până în prezent a lucrat, tot în calitate de consilier juridic, în cadrul Consiliului Județean Giurgiu.

Dan Valentin Sima o înlocuiește, la conducerea DGASPC, pe Sorina Neacșu, care a condus Direcția aproape doi ani.

 

Comentarii