Consiliul Județean face un pas înainte spre restaurarea și consolidarea Muzeului ”Teohari Antonescu”

În prezența președintelui CJ, Dumitru Beianu, luni a fost lansat un nou proiect, ce are în prim-plan Muzeul Județean.

După eveniment, președintele Dumitru Beianu notează, pe pagina sa de facebook:

”Astăzi a avut loc la Muzeul județean „Teohari Antonescu” lansarea proiectului “Restaurare, consolidare și dotare „Muzeul Județean Teohari Antonescu””, finanțat prin Granturile SEE, Programul RO-CULTURA.

Auditoriu numeros si oaspeți pe măsură: o delegaţie bulgară condusă de directorul general al Muzeului Regional de Istorie din Ruse, Nikolai Nenov , a directoarei Euroregiunii Danubius, Lili Ganceva, directori de școli şi instituţii de cultură din Giurgiu.
Prin activitățile propuse, proiectul vizează valorificarea culturală și economică, revitalizarea patrimoniului cultural local, dar și dezvoltarea cooperării culturale și a relațiilor bilaterale.
Proiectul va conduce la o creștere cu 35% a numărului de vizitatori ai muzeului, crearea a 10 locuri de muncă, dezvoltarea de competențe pentru 16 profesioniști, respectiv dezvoltarea unui parteneriat cu o entitate culturală din Norvegia.
Muzeul Județean „Teohari Antonescu” este singurul muzeu istoric din județul Giurgiu, fiind construit în 1870.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea economică și socială a județului Giurgiu prin cooperare culturală în Spațiul European și îmbunătățirea managementului patrimoniului cultural deținut de Muzeul Județean „Teohari Antonescu”.
Printre obiectivele specifice se numără:
– Valorificarea culturală și economică a patrimoniului cultural local prin restaurarea, consolidarea, dotarea și promovarea Muzeului Județean „Teohari Antonescu”, care să conducă la creșterea numărului de vizitatori cu 35%.
– Revitalizarea patrimoniului cultural local prin implementarea unui plan de valorificare și programe de mentorat, care să ducă la crearea a 10 locuri de muncă și 16 profesioniști cu competente dezvoltate la locul de muncă.
-Dezvoltarea cooperării culturale și a relațiilor bilaterale între județul Giurgiu și Spațiul European prin crearea unui parteneriat în domeniul cultural cu țări din statele donatoare (Norvegia).
Grupurile țintă ale proiectului: Muzeul judetean Consiliul judetean, instituțiile de cultură și de învățământ locale, școlile de arte din Giurgiu, instituții similare din spațiul european, specialiști/cercetători/muzeografi colaboratori ai muzeului, ONG-uri de cultură.
Beneficiarii finali: Copii/ școlari (8.441 de copii 1-14 ani) și tineri/elevi de liceu din Giurgiu (3,580), turiști romani și străini care tranzitează Dunărea (1 milion persoane), entități ce oferă servicii conexe turismului (hoteluri, restaurante etc), comunitatea locală (280.000 locuitori).
Nevoile specifice ale grupurilor țintă: restaurarea și consolidarea clădirii muzeului, dotări pentru modernizarea, conservarea zestrei culturale a muzeului, sporirea atractivității, dezvoltarea competențelor personalului pentru a face față noilor provocări și interesului publicului, promovarea obiectivului de patrimoniu, dezvoltarea relațiilor bilaterale culturale cu țări europene pentru a răspunde nevoii de diversitate culturală a tinerei generații.”

Comentarii