Casă incendiată în miez de noapte

Pompierii de la ISU au fost, din nou, „în focuri” miercuri noapte, când au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă cu regim de înălțime parter + etaj, în localitatea Frătești. Incendiul a fost anunţat puţin după ora 1.00.

„La locul solicitării s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu.

Echipajele de pompieri au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 150 mp și la materialele combustibile de la etajul 1 al imobilului.

În momentul izbucnirii incendiului în locuință nu se afla nicio persoană, proprietarul ajungând ulterior.

În urma incendiului au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 150 mp și materiale de construcție depozitate la etaj (polistiren, scândură, căpriori, plăci OSB).

Cauza probabilă a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliție” – anunţă pompierii de la ISU.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere, fiind demarate cercetările pentru a se stabili cine este vinovat de incendierea casei.

Comentarii