Campania „Orașe Curate” poposește la Giurgiu

Orașe Curate, campania itinerantă ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban, face o nouă oprire, de această dată, în Giurgiu.

În perioada 25 – 30 noiembrie 2019, ECOTIC în parteneriat cu Primăria Municipiului Giurgiu, Consiliul Judetean Giurgiu încurajează cetățenii să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), urmând ca pentru predarea de deșeuri intre 20kg si 40kg cumulate, să primească un tichet valoric de 10 lei, iar pentru deșeuri de peste 40 kg cumulate, un tichet valoric de 20 de lei. Persoanele care vor preda deșeuri de peste 5kg cumulate vor fi înscriși în mod automat la tombolă, putând câștiga premii atractive: mașină de făcut pâine Tefal, aparat de făcut goffre Gorenje sau fierbătoare de apă.

Punctele de colectare se afla pe:

  • Ghizdarului, nr. 134 – program de luni până vineri între orele 08:00-16:00 și sâmbăta între orele 08:00-14:00

 Totodată, locuitorii orasului Giurgiu pot beneficia de un serviciu gratuit. Astfel, ridicarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mari şi voluminoase se va face de la domiciliu, în baza unei programări prealabile la numarul de telefon 0786 398 516. 

România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației.

„Încercăm să mobilizăm locuitorii orașului Giurgiu asupra importanței colectării separate a deșeurilor reciclabile,  prin activități de informare/conștientizare, încurajându-i să predea în mod selectiv deșeurile care  pot fi reciclate, în special deșeuri de echipamente electrice și electronice”, declară Adelina Dumitrașcu, Coordonator Regional SUD.

„Orașe Curate” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv în mediul urban. Alături de autoritățile publice și de mediu locale, ECOTIC a informat și continuă să informeze locuitorii din zeci de orașe din toată țara asupra necesității colectării DEEE, punând la dispoziție puncte de colectare specializate.

În 2017 și 2018, ECOTIC a desfășurat peste 35 de campanii care au informat peste 400.000 de persoane.

Pentru mai multe detalii: www.ecotic.ro

Comentarii