Ca la popice! Un TIR a făcut ravagii la Zădăriciu

Un accident rutier spectaculos a fost înregistrat luni, în jurul prânzului, la Zădăriciu (com. Vânătorii Mici), unde un TIR a făcut ravagii, doi oameni ajungând, grav răniți, la spitale din Capitală:

”Accident rutier produs astăzi, in jurul orei 11:41 in localitatea Zadariciu, comuna Vânătorii Mici.

Un TIR a acroșat un autoturism staționat in care se aflau doua persoane, acesta la rândul sau a acroșat alte trei autoturisme staționate. In urma coliziunii au rezultat 2 victime încarcerate.

La locul solicitării s-au deplasat 2 ASAS cu modul de descarcerare de la Garda de Intervenție Roata de Jos și respectiv Detasamentul de pompieri Bolintin Deal, un SMURD și doua ambulante SAJ. Victimele au fost extrase și predate echipajelor SAJ prezente la fata locului.

Este vorba de cele două persoiane ce se aflau în prima mașină lovită de TIR, un bărbat în vârstă de 48 de ani și o femeie de 47 de ani. Ambele victime erau conștiente și au fost transportate la spitale din Capitală.”

Comentarii