Bunuri de peste 400.000 de lei, confiscate în Vama Giurgiu

În zilele de 6 şi 7 ianuarie, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au derulat o acţiune comună cu Direcţia Regională Vamală Ploieşti, având ca scop combaterea traficului cu produse contrafăcute.

Potrivit unui comunicat de presă al ITPF Giurgiu, au fost selectate pentru control mai multe autocare aparținând unor firme de transport internațional.

„Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijloacelor de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în calele acestora, cantitatea totală de 1.220 articole textile, încălțăminte și parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, s-a stabilit că posesorii bunurilor sunt opt cetățeni români și doi cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 32 și 52 de ani, pasageri în mijloacele de transport internaţional. Persoanele în cauză au declarat că au cumpărat bunurile din diverse bazare din Istanbul – Turcia, cu scopul de a le comercializa și nu dețineau documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare totală dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 405.110 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, modificată, iar persoanele implicate sunt cercetate în stare de libertate”.

Comentarii