Biciclist lovit de o mașină, pe șoseaua Bălănoiaiei

Un bărbat de 48 de ani este cercetat de polițiști în urma unui eveniment rutier, după ce a accidentat un biciclist, care nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers.

Miercuri, 13 februarie a.c., ora 18.45, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, proprietate personală, pe strada Bălănoaiei din municipiul Giurgiu, a accidentat un bărbat de 62 de ani, din municipiul Giurgiu, biciclist care nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Ambilor participanți la trafic li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă – anunță Poliția Giurgiu.

Comentarii