Au apărut modelele de documente necesare șomajului tehnic

Modelele de cerere şi de declaraţie pe proprie răspundere pentru angajatorii care solicită indemnizaţia de şomaj tehnic pentru angajaţi au fost publicate în Monitorul Oficial, a anunţat pe Facebook ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, în noaptea de marţi spre miercuri.

Ministrul Muncii a postat modelele de formulare necesare angajatorilor.

„Angajatorii afectaţi de actuala perioadă de criză generată de epidemia de Covid-19 (companii private, ONG etc.) cu angajaţi prin contracte individuale de muncă vor depune, de mâine (miercuri, 1 aprilie – n. r.), la AJOFM-uri, cerere şi declaraţie pe proprie răspundere pentru a beneficia de sprijinul financiar oferit de Guvern pentru perioada de criză. Primele solicitări vor fi pentru: 16 – 31 martie. Suntem aici pentru orice aveţi nevoie. Formularele sunt în Monitorul Oficial. Se trimit prin e-mail la adrese dedicate acestei măsuri”, a transmis Violeta Alexandru.

De asemenea, ministrul Muncii a publicat şi formularele necesare obţinerii indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru persoanele care lucrează cu alte forme de muncă.

„Cerere şi declaraţie pentru a fi completate şi depuse, începând de mâine (miercuri, 1 aprilie – n. r.), la AJPIS-uri, de către toţi cei care lucrează cu forme de muncă altele decât contractele individuale de muncă şi care au nevoie de sprijinul financiar oferit de Guvern pentru perioada de criză. Primele solicitări vor fi pentru: 16 – 31 martie. Cei a căror activitate a fost afectată de actuala criză generată de epidemia de Covid-19 vor selecta cererea/declaraţia potrivită cu situaţia lor (de muncă). Formularele sunt în Monitorul Oficial. Se trimit prin e-mail la adrese dedicate acestei măsuri”, a scris ea.

Ordinele ministrului Muncii privind aprobarea modelelor de cerere şi de declaraţie pe proprie răspundere pentru angajatorii care îşi plasează angajaţii în şomaj tehnic au fost publicate marţi seară, în Monitorul Oficial.

www.stiripesurse.ro

 

Comentarii