Aparatul PCR (testare COVID) de la Spitalul Județean lucrează ”în plin”

După circa o săptămână de la punerea în funcțiune a deja celebrului aparat PCR de la Spitalul Județean, s-au realizat peste 100 de teste, din care unul singur a fost pozitiv.

Potrivit coordonatorului laboratorului din Spitalul Giurgiu, în medie, se realizează 20 de teste zilnic, iar rezultatul este cunoscut în 8 ore.

Medicii care lucrează în noul laborator subliniază importanța aparatului PCR, menționând că pentru pacienţii care se încadrează în simptomatologie şi cei pentru care medicii hotărăsc că este nevoie testarea, nu mai este nevoie de izolare, rezultatele fiind cunoscute în aproximativ 8 ore.

De asemenea, aici se realizează și testarea cadrelor medicale, pentru a-şi putea desfăşura astfel activitatea în siguranţă, atât pentru ei, familiile lor, dar şi pentru pacienţi.

În acest moment, se efectuează teste pentru pacienţii Spitalului judeţean, la recomandarea medicilor specialişti. Testele sunt gratuite pentru toţi pacienţii.
Se pot efectua teste şi la cerere, pentru persoane ce nu sunt pacienţi ai spitalului,

Preţul unui test este de 250 lei.

Pasul următor este includerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu în programul de testare naţional al Ministerului Sănătăţii.

”Avem achiziţionate în prezent 1000 de teste şi aşteptam includerea în programul naţional, când vom deservi şi alte unităţi medicale.
Pentru toţi pacienţii spitalului testul este gratuit. Până în prezent nu au fost solicitări din exterior.
Vrau să subliniez încă o dată importanţa acestui aparat pentru pacienţii şi personalul medical din spitalul nostru şi pentru siguranţa actului medical desfăşurat în unitatea noastră .

Mulţumesc Consiliului Judeţean şi preşedintelui Marian Mina pentru eforturile depuse pentru a face posibil ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu să facă parte în prezent din unităţile medicale de top din ţară!”, a declarat Mihaela Raţă, managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu

Comentarii