”Anticorupția” și… pensionarii de la Mironești

Direcția Generală Anticorupție a inițiat o acțiune în beneficiul persoanelor vârstnice   instituționalizate în centrul din localitatea  Mironești, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, în cadrul unui program de voluntariat și responsabilitate socială.

Sâmbătă, 14 aprilie 2018, persoanele vârstnice instituționalizate în căminul din localitatea Mironești au primit vizita directorului general al D.G.A., comisar șef de poliție Valentin Claudiu Constantin, însoțit de o echipă din cadrul  Direcției Prevenire și Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu. Aceștia au dorit să le ofere beneficiarilor de servicii sociale din cămin un spectacol de muzică populară prin intermediul căruia să le aducă zâmbete pe chipuri.

Astfel, timp de aproape două ore, spectatorii, având vârste cuprinse între 57 și 96 de ani, au avut parte de clipe deosebite datorită spectacolului susţinut de solista Camelia Crăciunescu, precum și Formația Elegance și solista Luminița Gogoneață. Persoanele vârstnice  au  fost  impresionate de  cântecele populare interpretate  în cadrul acestui spectacol, mai ales că multe dintre acestea  le-au reamintit de anii tinereții.

În pauza spectacolului, persoanele vârstnice au avut parte de încă o surpriză, pentru că  oaspeții le-au oferit și un  prânz câmpenesc.

Suntem înainte de toate oameni și bucuria pe care putem să le-o aducem celor din jur  este la fel de importantă ca aceea pe care o primim noi. Vom reveni cu drag la Căminul pentru persoane vârstnice din Mironești fiindcă emoția pe care ne-au oferit-o zâmbetele gazdelor este inegalabilă”, a declarat Valentin Claudiu Constantin, director general D.G.A..

Aceasta este cea de-a doua acțiune  caritabilă organizată  de D.G.A. la Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Mironești;  în luna decembrie 2017, D.G.A. a  desfășurat o acțiune similară în beneficiul persoanelor asistate, fiind dăruite produse electrocasnice, prin contribuțiile personale ale ofițerilor D.G.A..

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu  adresează mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în aceste acțiuni caritabile desfășurate în beneficiul  persoanelor vârstnice instituționalizate.

Denisa Cristescu

Consilier Compartimentul Relații cu mass-media D.G.A.S.P.C.  Giurgiu

Comentarii