Agenţi noi la Penitenciarul Giurgiu

21 de agenți de poliție penitenciară, din cadrul celei de a 23-a promoție a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, și-au început activitatea în Penitenciarul Giurgiu.

Pe întreg parcursul carierei, polițiștii de penitenciare se vor confrunta cu provocări, asumându-și riscuri deosebite în exercitarea atribuțiilor de serviciu în misiuni de pază, escortare, supraveghere și intervenție, vor pune în aplicare legislația privind executarea pedepselor privative de libertate şi a celorlalte măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în limitele competențelor stabilite prin lege.

„Bun venit în rândurile noastre și succes în cariera profesională”, le-a transmis noilor angajaţi, în prima lor zi de muncă, directorul penitenciarului, comisarul de poliţie penitenciară Marius Fulga.

 

Comentarii