Acte false şi bunuri contrafăcute – descoperirile poliţiştilor de frontieră în Vama Giurgiu, în mini-vacanţa de 1 Decembrie

Cetăţean georgian depistat cu certificat de înmatriculare fals la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat la controlul de frontieră un cetăţean georgian care conducea un autoturism pentru care a prezentat un certificat de înmatriculare fals.

În data de 01.12.2017, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetățean georgian, în vârstă de 59 de ani, conducând un autoturism marca Ford.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare, polițiștii de frontieră au demarat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Astfel, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit, în interiorul acestuia, documentele originale ale autoturismului eliberate de autorităţile austriece.

Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul din Austria, iar talonul de înmatriculare provizoriu și plăcuțele aferente acestuia au fost cumpărate, prin poștă, de la un cetățean leton, în schimbul sumei de 165 euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”uz de fals”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 323 C.P. și ”punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.1 C.P., persoana fiind cercetată în stare de libertate.

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit 680 articole de  îmbrăcăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, pe care două persoane de sex feminin, cetățeni români, au încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 01.12.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu în cooperare cu lucrători din cadrul Direcţiei Regionale Vamale București, au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute.

Astfel, a fost selectat pentru control un autocar aparținând unei firme de transport internațional.

Cu ocazia controlului amănunțit efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul bagaje al acestuia, cantitatea totală de 680 articole de îmbrăcăminte și parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, s-a stabilit că posesorii bunurilor sunt două persoane de sex feminin, cetățeni români, în vârstă de 33, respectiv 54 de ani, pasagere în mijlocul de transport internaţional. Persoanele în cauză au declarat că au cumpărat bunurile din diverse bazare din Istanbul – Turcia, cu scopul de a le comercializa și nu dețineau documente de proveniență pentru acestea.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 13.200 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, modificată.

                                                       

Cetățean algerian cu document de identitate francez, depistat la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu au depistat un cetățean algerian care a încercat să intre în ţară cu o carte de identitate emisă de autoritățile din Franța, aparținând fratelui său.

În data de 02.12.2017, în jurul orei 23.00,  la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autocar, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate eliberată de autoritățile franceze.

Procedând la verificarea documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana prezentă la control nu este aceeași cu cea din fotografia cărții de identitate, motiv pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul algerian B.E., în vârstă de 28 de ani.

Faţă de cele constatate, tânărul a declarat că documentul de identitate prezentat la control  îi aparține fratelui său şi a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Franța pentru a se angaja.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar aceasta a fost preluată de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Comisar şef  de poliţie Cazacu Danut

Comentarii