, ,

Ogrezenarii ne-au surprins și de data aceasta: Paradă de Modă, Festival, Prăjituri, Cântece și Dansuri Populare!

Lucrurile bune și frumoase merită să continue, nu-i așa? La fel au gândit și profesorii, părinții și elevii care au organizat anul acesta o nouă ediție a Festivalului Primăverii – un eveniment amplu care a beneficiat și de sprijinul Primăriei Ogrezeni și a primarului Jean Jipa.

Devenit deja o tradiție locală, festivalul a implicat întreaga comunitate din Ogrezeni. Și ce poate fi mai frumos decât să vezi străzile pline de copii îmbrăcați în costume populare, mămici cu platouri de prăjituri în mâini și profesori finalizând ultimele detalii organizatorice ale acestui eveniment de suflet? Și dacă mai auzi și glasuri cristaline cântând, așa cum puteai auzi astăzi în școlile din comuna Ogrezeni, atunci chiar ai impresia că ai ajuns într-o altă parte a lumii: o lume mai bună în care elevii știu mai multe și sunt mai buni.

La Școala gimnazială ”Aurel Solacolu” din comuna Ogrezeni, săptămâna 15 – 19 mai 2017 a fost dedicată activităților ”Să stii mai multe, sa fii mai bun”. În această săptămână cadrele didactice au avut posibilitatea de a organiza cu elevii activități informale diverse, atractive, care au răspuns așteptărilor comunității locale.

Dintre activitățile inedite organizate în această săptămână s-a remarcat ”Eco Parada Modei” la care copiii au prezentat creații vestimentare realizate din materiale reciclabile cu scopul de a promova importanța protejării mediului înconjurător prin colectarea selectivă și gestionarea corectă a deșeurilor. Copiii au dat dovadă de multă creativitate, ingeniozitate și bun gust. Ținutele create și prezentate de elevi ar fi putut concura cu ale unor celebri creatori de modă.

”Eco Parada Modei” s-a bucurat de mult success, copiii au fost admirați și aplaudați de părinți, bunici și cadre didactice.

O altă activitate de succes în rândul comunității a fost ”Festivalul Primăverii” devenit o tradiție pentru școlile din Ogrezeni, un prim pas al școlii, care și-a propus să revitalizeze viața socio – culturală a localității.

Părinții și copiii s-au reunit într-un cadru festiv și au prezentat lucrări artstico-plastice, preparate culinare, obiecte de artizanat hand-made, la care au muncit cu multă dăruire și pasiune, alături de învățători și diriginți. Astfel, și-au exersat spiritul antreprenorial și au devenit mai conștienți de frumusețea și importanța muncii.

Copiii au impresionat nu numai prin momentele artistice prezentate, ci și prin frumoasele costumele populare, care au ilustrat dragostea pentru tradiție și mândria de a fi român.

Festivalul Primăverii s-a bucurat de susținerea primarui comunei Ogrezeni Jean JIPA, a viceprimarului localității și a consilierilor locali, fără de care evenimentul nu ar fi fost posibil.

Primarul Jipa a cumpărat personal prăjituri de la elevi și de la mămicile acestora care le-au preparat cu tot dragul pentru copiii lor. Și cum un celebru proverb spune ”cei ce dăruiesc au totul, cei ce se abțin nu au nimic”, primarul Jipa a dat dovadă și de această dată, ca întotdeauna de altfel, de generozitate, sensibilitate și dragoste de oameni. Prăjiturile cumpărate de primar au fost dăruite de către acesta familiilor nevoiașe care nu au avut posibilitatea de a-și pregăti singure și de a se bucura de această sărbătoare a primăverii care a îmbrăcat toată comuna Ogrezeni.

”Îți voi mulțumi, Doamne, din toată inima mea, voi vesti toate minunile Tale. Mă voi bucura și mă voi înveseli în Tine, voi cânta spre lauda Numelui Tău, Preaînalte!” – Biblia

De asemenea primarul Jean Jipa a declarat în premieră pentru stirigiurgiu.ro că le pregătește locuitorilor din comuna Ogrezeni câteva surprize importante și plăcute ce vizează modernizarea comunei, dar tocmai pentru că totul este o surpriză nu vrea să ofere acum mai multe detalii. Așteptăm și noi cu nerăbdare să vedem ce vor mai pregăti ogrezenarii în perioada următoare!

Știri similare

Comentarii